Termenul de satelit se refera la un corp ce insoteste un alt corp ceresc, gravitand pe orbita acestuia. Luna este un satelit al Pamantului, de exemplu. Pe langa sateliti naturali, exista si sateliti artificiali folositi pentru aparare, scopuri stiintifice si telecomunicatii.

Ideea ca satelitii ar putea fi folositi pentru a transmite programe pe distante lungi a apartinut scriitorului Arthur C. Clark. De aici si numele de centura lui Clark data curbei imaginare pe care sunt pozitionati satelitii.

Satelitii artificiali pot fi impartiti in mai multe categorii:
       1. sateliti destinati transmisiilor de informatii in diverse domenii.
       2. sateliti folositi pentru a emite programe TV si radio.
       3. sateliti meteorologici ce colecteaza informatii legate atmosfera terestra.
       4. sateliti militari si de spionaj care servesc scopurile de aparare.
       5. sateliti stiintifici folositi pentru experimente stiintifice variate.

Primul satelit artificial a fost lansat in fost lansat in 1957. Acesta a fost satelit rusesc Sputnik, cel care a inceput era cuceririlor in materie de sateliti destinati comunicatiilor. Un an mai tarziu, primul satelit American, Score, a fost lansat, dupa care au urmat mai multi sateliti. Cea mai importanta data in materie este anul 1962, anul cand satelitul american Telstar 1 a fost lansat. Era folosit pentru a schimba programe TV intre Europa si Statele Unite.

Primul satelit care a fost lansat avea o putere de emisie de pana la 10W. Satelitii de azi au puteri de emisie de pana la 150 W. Cu cat este mai mare puterea satelitului, cu atat poate fi mai mica antena ce receptioneaza semnalul respectiv.

Daca un satelit are menirea de a fi folosit pentru programe radio si TV stabile in timp, el nu poate fi pozitionat decat pe orbita geostationara a Pamantului. Astfel, daca este pozitionat pe o orbita mai joasa, el se va roti in jurul Pamantului pentru un timp scurt. Daca este pozitionat pe o orbita mai inalta, el va avea nevoie de mai mult timp pentru a inchide bucla, deci va "pierde pasul" cu Pamantul.. Este evident ca satelitii folositi in transmisia programelor TV si radio trebue sa aiba aceleasi pozitii relative fata de pamant. De aceea acesti sateliti sunt plasati exact deasupra ecuatorului la o inaltime de 36000 km pe orbita geostationara.

Conceptual, televiziunea prin satelit este asemanatoare cu ideea de televiziune terestra. Este un sistem "fara fir" destinat transmiterii programelor direct catre casa utilizatorului.Ambele folosesc undele electromagnetice pentru a face acest lucru posibil. Televiziunea terestra foloseste antene puternice pentru a transmite undele electromagnetice (semnale) in zonele invecinate. Utilizatorii pot prelua semnalul cu o antena mult mai mica. Limita principala a acestui sistem "via pamant" este raza de actiune. Astfel, undele electromagnetice folosite in televiziunea terestra sunt emise de antena in linie dreapta. Pentru a receptiona semnalul, trebuie ca antenna utilizatorului sa fie in linie dreapta cu cea de emisie. Obstacole mici cum ar fi copacii sau cladirile nu sunt o problema; in schimb cele mari, ca Pamantul, vor reflecta aceste unde.

Daca Pamantul ar fi fost perfect plat, am fi putut transmite prin intermediul acestui sistem terestru la distante de mii de kilometrii. Datorita formei curbe a Pamantului, semnalul este interupt dupa o distanta relativ mica. O alta problema este aceea ca semnalul este distorsionat chiar si in vecinatatea imediata. Pentru a avea o imagine clara cum este cea obtinuta prin televiziunea prin cablu, trebuie sa fii destul de aproape de antena emitatoare, fara a avea prea multe obstacole in cale.

Televiziunea prin satelit rezolva atat problema razei de actiune, cat si a distorsiunii semnalelor transmise la mare distanta.. Cum satelitii sunt in spatiu, raza lor "vizuala" este mult mai mare. Sistemele televiziunii satelit transmit informatii (semnale) folosind antene speciale in forma de "farfurie"(parabole) . Ne vom referi in continuare la aceste antene folosind termenul oficial din limba engleza "dish".

In anii de inceput ai televiziunii prin satelit, semnalele folosite pe parcursul intregului proces erau semnale de tip analogic.Din motive pe care le vom detalia ulterior, in ultima perioada, semnalele analogice au fost inlocuite de semnale digitale.Asadar, televiziunea prin satelit de tip analogic a fost inlocuita de televizinea prin satelit de tip digital.

Sunt 5 componente majore implicate in functionarea acestui sistem: sursa de programe, centrul de distributie(providerul), satelitul , antena satelit (dish) si receptorul.

Sursele de programe sunt chiar posturile de televiziune ce furnizeaza programele catre distribuitor.Acesta din urma nu creeaza programele in sine, ci plateste alte companii( canale de televiziune) pentru dreptul de a difuza produsele lor prin satelit. In acest fel , providerul este un fel de intermediar intre consumator si sursa de programe.

Centrul de distributie (providerul) este partea cheie a sistemului. In cadrul acestui centru, providerul primeste semnale din variate surse si distribuie aceste semnale catre satelitii de pe orbita geostationara.

Satelitii primesc semnalul de la centrul de distributie si il retrimit catre pamant Antena consumatorului receptioneaza semnalul trimis de satelit si il trimite catre receptorul utilizatorului.

Receptorul proceseaza semnalul si il trimite in cele din urma televizorului.

Asa cum am subliniat anterior, sfarsitul secolului trecut a marcat trecerea de la televiziunea analogica la cea digitala, intre cele doua existand diferente semnificative.Televiziunea digitala foloseste compresia datei. Datele astfel comprimate ocupa mai putin spatiu si sunt mai usor de distribuit via satelit sau prin reteaua de cablu. In tehnologia digitala, imaginea si sunetul sunt transmise sub forma de informatie binara. Asta inseamna ca datele sunt transformate mai intai in informatie binara, adica in insiruiri de 0 si 1. Dupa aceasta,datele sunt comprimate si gata de a fi trimise catre utilizator.

De ce este necesar ca informatiile sa fie comprimate? Datorita unui motiv simplu: informatia comprimata foloseste mai putin spatiu decat obisnuitul semnal analogic. In transmisia prin satelit, in imagine digitala , informatia este construita prin insiruirea unui numar minim de 25 de "frame"-uri (cadre statice) intr-o secunda.De altfel asa se intampla si in tehnologia analogica.

Datorita modului de constructie si a complexitatii procesului de succedare a celor 25 de imagini distincte intr-o secunda, practic a densitatii covarsitoare de informatie, transmiterea unui canal prin tehnologie analogica are nevoie de un transponder (parte componenta a satelitului insusi). Un al doilea canal de televiziune prin satelit transmis are nevoie de un alt transponder si asa mai departe.Este ceea ce se intampla in sistem analogic.

Expertii au ajuns la concluzia ca acest mod de transmitere a datelor este ineficient. Atat timp cat framurile successive sunt aproape identice, ce rost avea reconstruirea lor pixel cu pixel? In cazul transmisiei digitale, receptorul reda primul frame al imaginii, iar pe urmatorul il compara cu primul. Daca acestea sunt identice, al doilea frame este ignorat. Daca nu, el nu este reconstruit integral, ci obtinut din primul cu modificarile necesare. Acesta este practie baza compresiei de date: cu cat sunt mai multe parti nenecesare inlaturate, cu atat exista mai mult loc pentru transmiterea unor detalii necesare suplimentare. Acesta este modul in care programele digitale prin satelit functioneaza in intreaga Europa.

Pentru abilitatea de a transmite programe digitale a fost dezvoltat un sitem special. Acesta a fost numit MPEG si a fost creeat la inceputurile transmisiunii digitale. In ziua de astazi, in televiziunea digitala se foloseste un sistem mai evoluat :MPEG 2.

MPEG inseamna Motion Picture Experts Group. Acest grup a dezvoltat sisteme pentru imagini digitale inca de la sfarsitul anilor '80. Primul astfel de sistem a fost numit MPEG 1 si a fost unanim acceptat pentru transmisia digitala in noiembrie 1994.

Ce era insa nemultumitor la MPEG 1? Acesta avea o slaba calitate a imaginii, imgine asemanatoare cu a aparatelor video ( VCR), in sensul ca ambele permiteau o rezolutie orizontala de 250 de linii. Putin pentru o calitate superioara a imaginii.

MPEG 1 este inca folosit si in ziua de azi pentru transmisia ADR (Astra Digital Radio) si in transmisia programelor radio digitale in retelele terestre., asa numitele DAB (Digital Audio Broadcasting).

Noul sistem MPEG 2 satisface pe deplin necesitatile transmisiunii in mod digital. In primul rand este vorba de calitatile semnalului in ceea ce priveste viteza de transmisie si componenta audio. MPEG 2 este capabil de transmisie a datelor cu viteze mai mari de 30Mbiti/secunda, ceea ce inseamna mai mult de 30 de milioane de informatii transmise in timp de o secunda. MPEG 1 era capabil doar de 1.5 Mbiti/s. Apropo, un sistem MPEG 2 de receptie poatre primi un semnal transmis cu ajutorul unui sistem MPEG 1, viceverasa fiind imposibila.

O a doua diferenta majora se refera la componenta audio. MPEG 1 este capabil doar de emisia si receptia semnalelor stereo. MPEG 2 este capabil de a trimite si receptiona mai multe canale surround (surround sound) cum ar fi de exemplu Dolby ProLogic sau noul Dolby Digital. MPEG 1 si MPEG 2 sunt compatibile in sunet, adica MPEG 1 poate reproduce un semnal MPEG 2, transformandu-l in semnal stereo.

Daca ai ocazia sa compari o imagine transmisa prin tehnologie digitala cu una transmisa prin tehnologia analogica, poti constata imediat diferenta. Imaginea digitala este mai fina, are un bun contrast, nu are linii sau colturi cu culori incetosate. In schimb, imginea analogica este mai putin clara si uneori are linii sau dungi de nuanta usor diferita, ceea ce provine dintr-o calitate mai proasta a semnalului si o calitate mai slaba a echipamentului.